Kahlil Gibran - Iisus Fiul Omului
Într-o zi, când eu şi El eram singuri şi mergeam pe un câmp, ne era foame şi am ajuns la un măr pădureţ. Pe ramuri atârnau doar două mere. Iar El a apucat trunchiul pomului cu mâna şi l-a scuturat şi cele două mere au căzut. Le-a ridicat pe amândouă şi mi-a dat mie unul. Pe celălalt l-a ţinut în mână.
De foame, am mâncat mărul, l-am mâncat repede. Apoi m-am uitat la El şi am văzut că încă ţinea mărul în mână.
Şi mi l-a dat, spunând: „Mănâncă-l şi pe acesta.”
Şi eu am luat mărul şi, în foamea mea neruşinată, l-am mâncat.
Şi când am pornit mai departe, m-am uitat la chipul Lui. Dar cum să vă spun ce am văzut?
O noapte unde lumânări ard în spaţiu,
Un vis ce nu-l putem atinge;
O amiază în care toţi păstorii sunt în pace şi fericiţi că turma lor paşte;
O înserare şi o neclintire şi o întoarcere acasă;
Apoi un somn şi un vis.
Toate acestea le-am văzut pe chipul Lui.
Îmi dăduse mie cele două mere. Şi ştiam că era la fel de flămând ca mine.
Dar acum ştiu că, dându-mi-le mie, El se săturase. El mâncase din fructele altui pom.
Aş vrea să vă spun mai multe despre El, dar cum să o fac?
Când iubirea devine mare, ea nu are nevoie de cuvinte.
